Despre carte: 2000 / Bazat pe abordări neconvenționale din istoria științei, o serie de paradoxuri în epoca dramatică- Se analizează istoria veche a geneticii, începând cu soarta legilor lui Mendel și terminând cu nerecunoașterea îndelungată a ideilor descoperitoarei elementelor în mișcare, Barbara McClintock. Întârzierile sau o perioadă de întârziere de 25–30 de ani în recunoașterea noilor idei sunt interpretate ca un fenomen normal în știință, asociat în mod imanent cu natura creativității științifice însăși și cu comportamentul comunității științifice. Se arată că în interacțiunea complexă a geneticii cu teoria evoluției lui Darwin, fiecare pas major în dezvoltarea geneticii a condus la limitarea postulatelor selectogenezei (darwinism) și la recunoașterea importanței componentei nomogenetice. Sunt analizate în detaliu schimbările dramatice în sistemul de vederi asupra organizării genomului și a formelor de variabilitate ereditară, cauzate de o serie de descoperiri imprevizibile din anii 70 și 80. Se arată rolul important al principiului obligatoriu-facultativ în structura și funcția genomului și a diferitelor forme de variabilitate ereditară necanonică (nemutațională). Pentru prima dată, postulatele geneticii clasice și moderne sunt comparate, ducând la revizuirea unui număr de poziții de lungă durată și ferm stabilite, de exemplu, despre nemoștenirea trăsăturilor apărute în timpul ontogenezei. Un capitol special este dedicat semnificației fenomenelor în domeniul variabilității ereditare non-canonice pentru teoria și practica medicinii: Doctor în Științe Biologice Ya